Imi incremenise fata.
Si gura. Se inclesta ca o stridie atinsa.
Ochii se strangeau ca o pruna uscata.
Si nasul ! Nasul isi lipise narile,
confiscandu-mi orice fir de aer.

Dar eu inca nu muream.
Imi ramaneau in encefal formele tale carnoase,
colorate, pline, suave, suple, dansand, vesele, tresarind , iubind.

Si deodata am inteles.
Trupul meu murea
in frica singuratatii de tine.

Ce s-ar intampla
daca, intr-o zi,
ai inceta
sa mai simti in nari
mirosul din pielea mea ?
m-ai intrebat tu odata, aluncandu-mi printre coapse.

Si cum ar fi
daca ntr-o zi
ochii tai
ar inceta sa ma mai dezbrace
cand ne pierdem vremea
pe strazi dubioase si prin braserii de gara ?

Si cum ar fi
cand buzele tale
nu ar mai putea
saruta, musca si strange
fiecare celula din corpul meu ?
M-ai intrebat odata pierdut intre cearceafuri.

As muri iti spun.