Am raspuns prezent la o noua intalnire cu Llosa, in cautarea asasinului lui palomino Molero. In general devorez ceea ce este “crime novel” asa ca premisele se anuntau perfecte. Recunosc ca din punctul de vedere al enigmei in sine politiste nu am avut exaltari pe parcurs; sfarsitul a fost insa o cadere satisfacatoare. Schemele de deductie ale lui Lituma, aflate in prim plan, sunt disipate, subjugate simtirilor sale (perceptiile subiective ale situatiei) si foarte simple (geometrice).  Asadar : omniprezent, Lituma este expresia simplitatii perceptiei umane asupra tragediei, dramei, iubirii. Lituma este naiv si nu-i vine a crede;  nu poate accepta imediat atrocitatea, violenta extrema (de altfel imaginea lui lui Palomino, torturat, il bantuie la fiecare pas).  De altfel i se si pune in vedere ca “nu este facut pentru asa ceva”, fiind prea sensibil. In meseria sa, sensibilitatea nu trebuie sa fie pe primul loc; si totusi asta se intampla cu Lituma.

Lituma fiind insa martor direct al confesiunilor reuseste de bine de rau sa accepte realitatea faptelor si sa le incadreze. Ceea ce nu e cazul insa celor ce nu au acces direct la detaliile sitatiei. De unde si conversatiile si scenariile care mai de care din bodega donei Adriana dupa ce misterul a fost rezolvat. Nu numai ca nimeni nu accepta realitatea dar se si intrec in scenarii care in final converg in aceasi masura spre aceleasi note de cruzime. Un comportament cat se poate de normal intr-un context social marcat de discrepante. Pentru cei de jos, raul este “maharii de sus”; pentru cei de sus, raul este acei “cholo” din mahala. Nu pot percepe nici ce de sus si nici cei de jos ca sunt legati de aceleasi sentimente.

Unul iubeste incestuos, altul iubeste egoist, unul pasionat si sincer, altul ludic. Toti iubesc si fiecare reprezinta cate o marca sociala distincta. Din nefericire, nici unul nu este implinit prin si cu iubire. Toti iubesc nepotrivit si nu asa cum se cuvine.

Asadar o atmosfera caniculara, transpirata. Culoare:  albastrul marii si cerului in noapte.