Deunazi, la o cafea cu o prietena, din vorba in vorba am ajuns sa discutam despre bio-zen, vegani, vegetarieni, educatia rabdarii, cursuri de vopsit linguri de lemn, reikisti … si cred ca am uitat cateva secte very hipyhappy ! Totul intr-o mare oala de frustrari, intrebari si dileme.

Discutia a plecat de la senzatia de alien pe care am incercat-o si eu si prietena mea in momentul in care ne-am trezit, cu sau fara voie, in mijlocul lor! Azi un reikist, maine un vegan pana la sentimentul invaziei totale si iremediabile. Sunt peste tot !!! Help!!! mi-a spus ea, pe un ton un pic disperat. Ne-am simtit deodata prinse intr-un val de neapartenenta! Nici ea si nici eu nu suntem pasionate de lingurile de lemn; nu obisnuim sa tinem diete, decat pe motive strict medicale, nu ne incurcam cu sectantii bio-zenului. Traim intr-o bula destul de comfortabila, cu activitati terestre, cum obisnuim noi sa le spunem, care nu ies din sfera unui ordinar monoton. Problema este ca ei sunt din ce in ce mai multi. Si vrand nevrand am inceput sa facem inventarul alienilor nostri!

In fiecare dimineata, cu zambetul pe buze sau trosnind din dinti, prezenta la lift la ora si minutul fix, vecina: o tinerica, probabil cu cativa ani mai mica decat noi, micuta si firava, tragand dupa ea, in lesa, un caine blanos si latos, de vreo cinci ori mai mare decat ea. De fapt, cainele o plimba pe ea, impunandu-si dorintele asupra directiei de mers. Odata cu ei, in lift, ajunge la cateva secunde distanta si sotul ei, tragand dupa el bicicleta lui, de trei ori mai mare, casca si ruxacul pe umeri. Fie ca merge la birou, la antrenament, la plimbare sau oriunde, echipamentul este neschimbat.

How moms do it ?

De la o vreme, vecina se misca mai incet, cainele trage mai tare si ce sa vezi ! Este insarcinata ! Ca pe orice scara de bloc, vestile circula repede, cu toate detaliile. (Imi permit o paranteza: cine nu a locuit niciodata intr-un bloc comunist cu cel putin trei etaje, pierde o parte semnificativa din circuitul si evolutia informatiei in comunitate).

Cainele nu mai iese la fel de des si este chiar vazut in lesa cu vecinul din cand in cand. Pentru el, mare lucru nu s-a schimbat in privinta ghidajului, pentru ca si vecinul, fiind la fel de pirpiriu, este usor de convins asupra traseului haotic al pipiului de dimineata. Ea si-a pastrat acelasi zambet. Inca mai incap toti trei in lift, cu tot cu bicicleta. Se apropie termenul si asta se simte pe scara!  Au inceput  miscarile; azi au venit parintii ei, maine ai lui. Incet au inceput sa urce la etajul cinci, dezmembrate in cat mai multe pachete, patutul pentru bebe, carutul, scaunelul de masa si cine mai stie. Si printre toate acestea, dimineata, la ora exacta, cu zambetul pe buze, burta mare, cainele credincios si sotul fidel, cu tot cu bicicleta, vecina este prezenta la lift. Si daca ai aparut pe palier, sa nu iti faci griji, ei iti opresc liftul, iti tin usile, inghesuie cainele, tin bicicleta intr-un echilibru care sfideaza toate legile gravitatiei, si iti fac loc cat pentru trei ca tine. Prietena mea urmareste epopea cu mare interes si un amestec de admiratie si gelozie, mai ales pe acel zambet mereu la fel de sincer, politicos si omniprezent. In sfarsit: a nascut !

Asa ca prietena mea, ca in fiecare dimineata, tragand dupa ea odraslele ei, cand cu zambet, cand cu nervi, asteapta cu nerabdare intalnirea la lift cu proaspetii parinti. Si nu intarzie! Primii au fost el si cainele, dupa care a aparut ea cu bebita, cu acelasi zambet dar parca un pic mai obosita. Au inceput in primele luni, patrulele bunicilor, intr-un du-te vino neintrerupt. Incetul cu incetul, din manduca, bebe a ajuns in carut. Liftul s-a transformat intr-un fel de garsoniera mergatoare, cu locuitori, biciclete, caini si sacose. Si parca la un moment dat, s-au asezat toate si foiala a inceput sa se potoleasca; cateodata carutul, cateodata bicicleta; cainele parca tragea si el mai fara spor. Sau a fost doar o senzatie. Pentru ca la un an si ceva, cand cel mic tocmai ce invata sa se tarasca in patru labe pe palier si sa isi foloseasca vocea in diverse vocalize, ea a aparut cu un zambet cat casa : era insarcinata!

Prietena mea a fost convinsa ca totul se va schimba cu venirea noului bebelus. Dupa o perioada de acalmie de cateva luni pana la nastere, a inceput forfota. Carut, plansete, latraturi! Si ei punctuali, obositi dar zambareti la liftul care si-a reluat menirea de garsoniera plimbatoare. Bicicleta a disparut o perioada din peisaj, bunicii parca s-au mutat aici, iar cainele pare uitat, intr-o latratura constanta in balcon. Si intr-o zi in usa liftului, care era tinut deschis cat sa astepte toata familia pe picior de plecare, ea cu zambetul pe buze, cu un copil in brate si altul tarandu-se lipit de piciorul ei drept, si smiorcaindu-se pe limba lui, el cu bicicleta si carutul, pe care trebuia sa le aseze in lift intr-un lego perfect, si bunica cu doua sacose. Dar unde este potaia?! a intrebat prietena mea, dupa un set de complimente si studiu aprofundat al situatiei. Intr-un fel raspunsul privind disparitia temporara, care in final s-a dovedit permanenta, a cainelui a reconfortat-o in gelozia ei, incoltindu-i un foare mic si discret ranjet rautacios. Desi nu era neaparat o veste buna pentru ei si nimeni nu se bucura la tristetile altora. Dar pana la urma, cu tot zenul lor, tot au trebuit sa cedeze ! Recunosc ca intr-un fel i-am recunoscut sentimentele indreptatite.

O alta prietena mi-a povestit de o cunostiinta de-a ei, mama moderna si activa, implicata in cel putin 500 de proiecte, un job solicitant, delegatii peste delegatii si bona de origine exotica. O femeie activa dintotdeauna nu putea lasa chiar totul balta dupa nastere. Dar mediul sau social se asteapta dimpotriva la un angajament ferm si total pentru copilul sau. Ceea ce ma face sa ma gandesc cat de crud este cateodata mediul social in care traim: de la mama la prieteni, cu toate prejudecatile si presiunea lor pentru a ramane in tiparele comun acceptate de grupul nostru social. Frica de a zgudui fundatii bine asezate, gelozie uneori sau pur si simplu neintelegere duc la presiune si tensiuni, mai ales din partea celor de langa noi. Aceasta mama moderna era angajata ca adevarat glob-trotter in turul lumii si lucra la program redus acasa. Tatal copilului destul de prezent si el, dar gardianul copilului s-a dovedit a fi bona, venita de nu stiu unde. Ok. Nici asa ! Prietena mea s-a aratat foarte revoltata si poate pe drept cuvant, din punctul ei de vedere. Dar asta nu inseamna ca mama trebuia sa faca musai cariera maternala, cu cei 3 ani lipiti de obrajorii puiului, ca o umbra in umbra lui. Bineinteles ca nu am convins-o eu pe prietena mea (desi am incercat), care, intre noi fie vorba, este si ea una din acele «special mums » cum imi place mie sa le numesc, bine instalate in secta lor de happy moms.

Program de voie pentru ca nu are un job stabil, cursuri eterne de parenting, cursuri de olarit, cursuri de orice se poate face cu mainile, lipici si trei cartoane, ultimele carti in materie de auto cunoastere, determinare, psihologie , tehnici de meditatie, vopsit de oale si ulcele si cu siguranta uit. Este intotdeauna la curent cu cele mai noi metode de educatie, topul cartilor pentru copii, toate dezbateriile pro si anti vaccinare; este enervant de toleranta si rabdatoare si are copii fericiti si impliniti. Nu o streseaza mai nimic. Ma rog : asa se vede din exterior.

De multe ori o pandesc in speranta ca va avea unul din acele momente isterice, specifice super mamelor, dar inca nu am avut ocazia sa il vad. Recunosc ca pe mine, care sunt un etern pachet de nervi, ea ma enerveaza. Nu inteleg cum reuseste sa nu calce macar o data stramb!

Ce ma streseaza insa cel mai tare sunt momentele in care astfel de mame iau decizia sa iti tina cate o prelegere asupra modului de utilizare in cariera de mama si a beneficiilor extraordinare pe care toata aceasta zenitudine o are asupra tuturor, cunoscuti sau necunoscuti. De parca ai nevoie sa iti spuna cineva ca este mult mai bine sa fii calm si fericit …. Alooooooo ???!!!!!  Si unde mai pui cele doua mii de sfaturi, cu care ai putea scrie o carte de parenting. Dar asta nu inseamna ca nu le admir si respect pe aceste happy moms ! Din potriva, dragele mele: aveti toata admiratia mea !!!!

vegan humourPe cand inca mai lucram intr-un birou cosmopolit, pe alte meleaguri occidentale, am avut si un coleg vegan. Adica un vegetarian convins, care nu se atinge de absolut nimic de provenienta animala. Noi astia «dastepti » si rotunzi in burti, il numeam pe la colturi, in pauzele lungi si dese, planta.  Si care intreba de emailul lui , avea tot timpul un raspuns cu multiple variante de genul iarba@sanudamnume.com sau florarit@ si alte rautati de genul. Deh , noi eram cum spuneam : dastepti. Altfel, baiat bun si foarte discret. Tot timpul avea cu el o plasa plina cu ceva ce el numea lactate : lapte de soia, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de diverse altele, tofu si multe neidentificate. Si desi era slabut de constitutie, chiar firav comparativ cu noi burtosii, manca toata ziua. Toate bune si frumoase pana la miere, care nu facea nici ea parte din regimul lui strict. Peste asta nu am trecut usor.  In rest, nu prea facea distinctie in grup. Ieseam toti la carciuma, si el bea berea cot la cot cu noi, dansa la fel de prost ca noi; cand era vorba de masa, avea alternativa unei salati macar (daca nu, avea sacosa lui mereu pentru aprovizionari urgente). Fara sacosa, l-ai fi putut confunda cu un burtos fara burta. Cu timpul ne-am obisnuit cu el si el cu noi si l-am scutit de interogatoriile stupide specifice primelor zile intr-un grup nou, in care esti minoritarin privinta oricarui obicei… ar fi el. «Nu ti-a foame? » « Te simti in forma? » « Esti sanatos sau ai anemie? » « Unde gasesti de mancare? » « Dar la carciuma ce faci ? » si cate alte intrebari de-a dreptul stupide.  Respect pentru taria lui de caracter, rabdarea si mai ales umorul care primea, ca un adevarat alien, fiecare din remarcile sau intrebarile noastre stupide.

In ultima vreme, tendinta prin anturajul meu (colegi, parteneri de afaceri, clienti, prieteni) este a fathers tatalui implicat. Neo-tatal, expert in parenting, care schimba scutece, participa la facutul ciorbei si a cumparaturilor si mai are si timp de fotbal sau iesire cu prietenii. Ce sa zic… le invidiez pe doamenele acestea un maxim. Nu ca ma plang de sotul meu. Ce am remarcat insa, ca cel mai comentati, bietii tati devotati, sunt de noi: femeile. Aratati cu degetul, victimizati si sotiile lor infierate si bune de pus pe rug. Alti naivi, cu zambetul pe buze, care vor sa dea peste cap cliseele atator generatii de tati sanatosi, care veneau acasa cu portofelul burdusit, aruncau haina in cuier, palosul in pod, si se tranteau mormaind pe canapea, in asteptarea cinei. Bineinteles ca si o mare parte din ceilalti tati sunt destul de bine asezati pe convingerile lor seculare, dara parca nu la fel de vehementi. Poate barbatii au tendinta sa raspunda un pic mai lejer ?! Cert este ca e o noua specia de alieni printre traditionalistii: zen, zambareti si binedispusi.

Monotoni si multi.

PS : Ironia a facut ca printr-un concurs de circumstante sa ajung, la o vreme dupa ce am inceput acest articol, la un curs de reiki… Pe care l-am absolvit cu diploma. Bineinteles ca a insemnat o tradare a pactului meu terestru si de neinalienare. Si acum ma pregatesc pentru nivelul doi. M-au rapit alienii si pe mine … Pe curand pentru un rezumat despre cum se fac cele mai faine linguri de lemn hand-made! Sau nu.

Namaste 🙂