Ieri am vrut sa ies sa fac cativa pasi prin cartier; sa infrunt ploaia si vantul, noroiul si toate gropile pline de apa de apa de acum, care, in fiecare zi, ranjesc tihnite din mijlocul trotuarelor si soselelor. Aveam nevoie de aer, dar nu oricum. Desi nu e vorba decat de o scurta promenada, ca intotdeauna mi-am aranjat geanta pentru iesit si mi-am dat seama cate comori pot incapea in acest cufar de 30cm pe 50.

In primul rand nelipsitul telefon! Si cand la telefon, bara aceea mica, de sus din dreapta, e cu niste rosu in ea, atunci obligatoriu iau pe langa telefon cablul si incarcatorul portabil. Daca incarcatorul este mai puternic, clar ca este si mai robust. Asa ca am pus un kilogram in plus la bagajul de promenada! Dar, asa, pot sta linistita in ceea ce priveste toate selfiurile tampite, pe care le aveam in program, si a pozelor cu toate matele din cartier, bancile din parc, tomberoanele si pietrele din drum. Fiecare cu muza lui!

Dupa ce am pus telefonul, nu uit de portofel. Musai acesta trebuie sa contina cam 500 de grame de carduri. Cardul de plata, cardul de rezerva, cardul de la benzinarie, cardul de fidelitate de la librarie, cardul de fidelitate de la parfurmerie, cardul de la cealalta parfumerie, cardul de la clinica, cardul de la nu stiu ce restaurant sau carciuma, unde oricum nu merg decat de doua ori pe an, cardul cu puncte de la nu stiu ce hotel unde nu ma voi mai intoarce niciodata, cardul de la orice, numai nu din cartier. Pe langa cele 50 de carduri, groase si colorate care mai de care, musai si vreo 50 de carti de vizita. Unele dintre ele probabil cu informatii depasite de cativa ani. Oricum cand vreau o carte de vizita, nu o voi gasi, in schimb mi se vor lipi de degete minunatele bonuri fiscale, inutile, care tot raman in portofel, ascunse intr-un compartiment, printre carduri sau carti de vizita. Si astea bineinteles nici macar cele care eventual mi-ar servi la o returnare de produs. Nu ! Un bon de la paine, altul de la un pachet de tigari, un bon de la ziar. Pe langa tot acest bagaj din portofel, intr-un final trebuie sa fie banii. Ca doar un portofel la asta serveste: cateva bancnote si un kilogram de monede: parcare, tutungerie, farmacie, paine. Monedele oricum vor cadea din portofel in toata geanta, asa incat atunci cand vanzatoarea draguta de la paine sau de la ziare imi va cere 30 de bani, eu nu voi gasi decat un blestemat de bon fiscal!!!! Nici urma de monede. Un perfect triunghi al Bermudelor! Urmeaza cartea de identitate, care nici macar nu incape in portofel, pentru ca noi avem un format unic si original .. deh asa e cand ii loveste pe unii creativitatea prea tare! Si pe urma permisul auto, asigurarea impaturita in cinspe si cu siguranta alte trei patru hartii cu niste mazgalituri care pentru mine ar trebui sa insemne ceva important, desi nu imi aduc aminte ce si cand si de unde! Desi azi plec pe jos, mi se pare util sa fie toate la locul lor.

Dupa ce am pus bine portofelul, trec la etapa numarul doi. Umbrela, ochelarii de soare, pentru ca e vara,  dar in nici un caz pentru ca ar fi soare, eventual o bricheta si pachetul de tigari al sotului meu, pentru ca eu nu mai fumez. Sa nu uit: gelul dezinfectant, ca poate dam de cine stie ce contaminati pe drum. Servetelele de nas, care vor servi la absolut orice: inghetata cazuta pe tricou, suflatul nasului, stersul mainilor, stersul bancii, stersul a tot ce s-ar putea sterge. Urmeaza blisterul cu medicamentele alea de luat la ora fixa, un pix ca sa notez absolut orice se poate nota foarte usor in telefon si trei bomboane, nu cumva sa intru in inanitie pe durata a celor doua ore de promenada.

Iar la urma: cheile! Manunchiul de chei care cantareste cam jumatate din tot ce este pana acum in geanta. El sau brelocul, inca nu am stabilit care e mai greu in balanta. Si intotdeauna le pun bine, in buzunarul de chei, astfel incat atunci cand ne intoarcem petrecem cel putin cinci minute rascolind, cu niste dumnezei, transpiratii, panica, rasturnand geanta in fata portii intr-un final pentru a le recupera.

Daca merge cu noi si pufosenia noastra de catel, atunci se mai adauga trei prostii: pungile lui de caca, manusa si cam atat. La colegele mele am remarcat cateva accesorii in plus, pe care recunosc ca nu le-am purtat decat rareori: rujul, oglinda micuta si trusa de machiaj. Cele mai indraznete iau si peria de par si eventual servetele umede, agenda, nu stiu ce lotiune de maini, al doilea telefon si eterna guma de mestecat sau cutiuta cu pastile mentolate.

Dupa toate acestea, raman si acele obiecte ajunse acolo candva si care nu mai vor mai iesi din geanta nicodata: o punga, un siret, un elastic, un nasture, o capsa, un strumf sau un trol de la albumul de troli si cam orice s-ar putea lipi de buzunarele interioare ale posetei. Bilantul : cateva kilograme, draci si nervi dar o geanta impecabil de bine umpluta. Fiecare centimentru isi merita pretul.  Mi se pare extraordinar cate comori poti vedea cand o femeie incepe sa caute ceva precis in geanta ei super bine organizata.

Dar cele mai importante, sunt lucrurile improbabile care imi fac si mici suprize placute din cand in cand. Asa mi s-a intamplat ieri: in fundul gentii, acolo unde speram ca s-au ascuns cei treizeci de bani, am gasit o scoica mica cu niste nisip, uitata , ratacita de acum cateva luni cand ne plimbam pe alte meleaguri, pe malul unei mari scaldate in soare. Momentul a fost intens ! Savurat! Melancolic. Am pus-o la loc in geanta, in acelasi colt intunecat si misterios in care am gasit-o, cu speranta ca data viitoare cand rastorn geanta in fata portii sa imi redea acelasi zambet. In speranta ca atunci o sa dau de ea si nu de biscutii de ieri de pe masina, striviti si faramati in punga lor 🙂